Luminația

Azi, ardelenii își comemorează morții; ieri s-au curățat buruienile de pe morminte, iar mâine seară se aprind lumânări, într-un spectacol nocturn – Luminația. Fără bocete, fără montaje literar-artistice de brigada tineretului, fără selfie-uri din cimitir, fără patetisme ipocrite, fără dorința secretă de a face paradă de participarea la ritualul repetării miracolului vieții triumfând asupra morții. Cuminte, respectuos, fără spectacol. Iar diseară vom fi blânzi și împăcați cu morții noștri – buni sau răi în timpul vieții.

Mâine seară, morții noștri vor fi buni cu toții, pentru că Luminația este un simbol al iertării de sine.

Luminaţia – zice poetul clujean Ion Mureșan – e ziua lui Luminăţia Sa Mortul. E ziua Luminăţiilor Lor: străbunicul şi străbunica, bunicul şi bunica. E ziua Luminăţiei Sale Tata. Ziua în care ei ies din partea întunecată a memoriei şi intră în lumina gîndului şi a aducerii aminte.

Acolo, lîngă mormînt, flacăra lumînării se face lentilă. Dacă te uiţi prin ea vezi chipul tatălui tău. Şi vezi chipul mamei tale.

Flacăra lumînării e o „gaură în peretele Raiului”, cum spunea un poet.  Şi sînt atîtea lumînări pe dealuri încît cu siguranţă Luminaţia e ziua în care peretele dinspre noi al Raiului e ciuruit. În dreptul fiecărei găuri un chip drag aşteaptă să vii la întîlnire. Să vii la vorbitor – aş zice – căci nu ştiu, şi nimeni nu ştie, cine e liber şi cine e închis. 

Fără să sune găunos, de Luminaţie poţi spune că patria e un petec de pămînt care nu-ţi este indiferent. Un petec de pămînt de doi metri pătraţi de care îţi este drag şi ruşine. Şi, mai tîrziu, îţi este frică. Îţi este drag pentru că te duci des să-l vezi şi să spui o rugăciune în cuprinsul lui. Te duci de multe ori, dar numai cu gîndul. Îţi este ruşine pentru că nu mergi cu picioarele, că pui flori cu gîndul, nu cu mîna. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *