Intervenţii în forţă ale poliţiei la Gârcini

La începutul săptămânii trecută, pe 14 aprilie 2020, între orele 10.00-13.00, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, cu sprijinul structurilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat „acțiuni cu efective mărite” pe raza municipiului Săcele și a localităților Teliu, Tărlungeni și Budila. Nimic deosebit nu s-a raportat atunci în Gârcini, cartierul romilor din Săcele.

Acţiunile trebuiau să iasă bine, că doar au fost angrenați în jur de 120 de polițiști care au acționat pentru verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare, și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. S-a raportat aplicarea unui număr de 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 lei. De asemenea, au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

godPână aici, toate bune. Atâta doar că la sfârșitul săptămânii, adică duminică seara, pe 19 aprilie, a izbucnit un scandal în Gârcini, cu 18 persoane implicate, iar forțele de ordine au fost nevoite să tragă focuri de armă. În urma conflictului pornit de la băutură au fost rănite șapte persoane, una fiind transportată la spital, dar refuzând internarea. Restul au primit îngrijiri medicale la faţa locului. Așadar, cum e cu prevenirea?

Opt persoane reținute în cursul nopții de duminică spre luni și, respectiv, luni dimineață, sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice – conform comunicatului IPJ Brașov. După care, polițiștii brașoveni au continuat cercetările într-un dosar penal disjuns, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice” –  după cum a precizat purtătorul de cuvânt, agent de poliție Nadia Olaru.

Astfel, a fost probată activitatea infracțională a încă 8 persoane, acestea fiind reținute pentru 24 de ore. Toate cele 16 persoane au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Polițistul brașovean (şi blogger) Marian Godină, acum parte a trupelor speciale de intervenţie, a oferit câteva explicaţii pentru incidentele violente petrecute la Săcele pe 19 aprilie. Nu ai cum să faci o „vizită” în Gârcini pentru că șansele să ieși de acolo întreg sunt foarte mici. Nici ambulanțele nu prea intră neînsoțite de poliție – a postat acesta pe facebook, fiind preluat de Libertatea. Godină a mai precizat:

Cei care circulă pe DN1A trec prin acest cartier, dar imaginile greu de privit de la drumul principal reprezintă poate nici 5% din ce e acolo cu adevărat. Ca polițist în Săcele, viața te învață să respecți niște reguli pe care înainte nu le știai. Să patrulezi acolo cu geamurile deschise e ca și cum ai accepta să-ți iei o piatră în față. La perchezițiile pe care le facem acolo, dimineața devreme ne prinde cu duba pe vreo uliță strâmtă cât să circulăm cu oglinzile rabatate pentru a încăpea pe drumul delimitat lateral de garduri înalte construite din uși de frigidere, capace rotunde de butoaie de tablă și orice alte obiecte găsite folositoare.

godinaDrumul plin de hârtoape cu apă și noroi clatină duba și ne face să ne întrebăm dacă mai ieșim de acolo. Nu-mi amintesc să fi sărit vreodată un gard acolo. Multe case nu au garduri, iar cele care au ar cădea sub greutatea noastră. Curțile sunt adevărate terenuri minate, dar nu cu mine defensive, ci cu căcați. De câini și de om. Pe drumul spre adresă, mi-am umezit deja cagula in dreptul nasului cu mostra de parfum pe care o port mereu la mine și care, atât cât persistă, îmi ajută ficatul să treacă peste mirosul din locuință. Dorm câțiva pe pat, câțiva pe jos. Mirosul învinge parfumul destul de repede și îmi doresc să ies.

În contrast cu toate astea, nu de puține ori s-a întâmplat să găsim acolo sume de bani pentru a căror numărare a necesitat destul de mult timp. Pe drumul spre Poliţie sau Parchet, cu una sau două persoane ridicate, îmi scot parfumul și umezesc din nou cagula. Am încercat de multe ori să nu-i judec, de multe ori m-am gândit că dacă te naști acolo nu ai nicio șansă și vei ajunge la fel. Sunt dintre ei care muncesc, dar majoritatea trăiesc din alocații, ajutoare sociale și, de ce să nu o spun, din cerșit și furturi. Când întâlnesc copii, îmi place să intru în vorbă cu ei.

Îi întreb dacă merg la școală, dacă învață, ce vor să devină. Îi întreb dacă vor să facem o poză, să aibă poze cu poliția, îi fac să se simtă importanți și să vadă în noi pe unii care nu le vor răul. La fel fac și alţi colegi de-ai mei. Copiii sunt încântați. Mi-a spus unul dintre ei că își dorește să devină jandarm ca să poată face ordine la el pe stradă. Realitatea e mult mai tristă decât ce vedeți la televizor, iar cauzele mult mai profunde și mai greu de înțeles. Ajung acasă a doua zi și îmi scot uniforma din geantă. Georgiana strâmbă din nas și exclamă: iar ai fost în Gârcini.

P.S. Poza e făcută de mine anul trecut, la o percheziție în Gârcini (Marian Godină).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *