Sens giratoriu în intersecția de la „Ceasu’ Rău”

Primăria Braşov readuce în discuţie giratoriul din intersecția de la Ceasu’ Rău. Zilele trecute a acordat Universității „Transilvania” Braşov avizul Comisiei de Circulaţie pentru Planul Urbanistic de Detaliu  privind construirea căminului studenţesc din spatele Aulei „Sergiu T. Chiriacescu”.


Proiectul este corelat cu descoperirea Canalului Timiş de sub strada Castanilor. În document este inclusă şi sistematizarea circulaţiei rutiere de la intersecţia străzilor Iuliu Maniu – 13 Decembrie – Castanilor (intersecția de la „Ceasu’ Rău”, cum îi spun brașovenii), unde, pentru fluidizarea traficului rutier este propusă amenajarea unui sens giratoriu.

Reducerea poluării prin fluidizarea traficului şi amenajarea de noi spaţii verzi, dar şi acces facil de pe străzile Traian Grozăvescu şi Mihai Viteazul spre zona Tractorul şi Centru Civic, acestea ar fi cele mai mari avantaje ale unui nou proiect de sistematizare aflat în planul municipalităţii. Viceprimarul Barabas Laszlo a explicat:

Proiectul ce vizează această intersecţie este corelat cu cel de reamenajare a străzii Castanilor, unde avem în vedere descoperirea Canalului Timiş şi amenajarea unei promenade pe malul apei. De asemenea, prin amenajarea sensului giratoriu va fi descongestionat traficul rutier din zonă şi implicit, se va reduce poluarea din această zonă a oraşului, una sensibilă din acest punct de vedere. Nu în ultimul rând, proiectul de sistematizare a intersecţiei prevede şi amenajarea unor noi spaţii verzi.
Mai exact, potrivit documentaţiei depuse la Comisia de circulaţie, o parte a zonei din faţa Aulei Universităţii va fi transformată în spaţiu verde. Totodată „insule verzi” se vor amenaja şi în rondul sensului giratoriu, dar şi înainte de intersecţie, pe străzile Iuliu Maniu (în faţa Restaurantului Ceasu’ Rău), 13 Decembrie şi Castanilor. Conform proiectului, după amenajarea sensului giratoriu se va asigura accesul vehiculelor de pe străzile Traian Grozăvescu şi Mihai Viteazul către străzile Castanilor şi 13 Decembrie (spre Onix). Se are în vedere amenajarea unor „Scurtături” pentru şoferii care ies de pe străzile Traian Grozăvescu şi Mihai Viteazul.

În prezent, pentru a ajunge pe 13 Decembrie (spre Tractorul), Castanilor sau la Patria (pentru a merge în Astra), vehiculele care ies de pe străzile Traian Grozăvescu şi Mihai Viteazul trebuie să urce spre Centrul vechi pe strada Iuliu Maniu până la străzile Gospodarilor, Agrişelor sau Vlad Ţepeş, după care, pe aceste artere să intre pe Bulevardul 15 Noiembrie şi să coboare apoi spre Patria).

Tot în documentaţia amintită este prevăzută şi o redesenare a locurilor de parcare de pe strada Iuliu Maniu (pe latura cu Secţia 1 de Poliţie), zonă în care maşinile vor putea parca la 45 de grade, nu paralel cu trotuarul, cum se întâmplă acum. De asemenea, Primăria vrea să descopere Canalul Timiş de pe strada Castanilor pentru ca zona să devină una de promenadă. Traficul rutier nu va fi afectat deoarece canalul se află în zona pietonală. 

Planul Urbanistic de Detaliu care a fost analizat ieri în Comisia de Circulaţie va fi supus avizării Comisiei de Urbanism şi Arhitectură, apoi iniţiatorul, respectiv Universitatea Transilvania, va trebui să obţină celelalte avize şi acorduri prevăzute de legislaţia în vigoare, iar după ce vor fi parcurse şi aceste etape, documentul va fi supus aprobării Consiliului Local Braşov. „Finanţarea lucrărilor ce vizează sistematizarea acestei intersecţii va fi realizată de la bugetul local”, a mai spus viceprimarul.
Despre realizarea unui sens giratoriu la Ceasul Rău s-a discutat la nivelul municipalităţii braşovene şi în urmă cu mai mulţi ani, însă proiectul nu a avansat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *