N-a ieșit mall, poate centru logistic?

Dezvoltatorul maghiar TriGranit, controlat de Sándor Demján – cel mai bogat om din Ungaria – și intrat în România prin Arpad Paszkany (cu care a fost asociat în firmele Polus Investments și Polus Real Estate), se lăuda în 2007 că va construi un mall spre Ghimbav, la ieşirea din Braşov (similar cu cel din Florești, de la ieșire din Cluj).

Polus-ul de Brașov, amplasat pe un teren de 22.000 mp (+alți 60.000 mp cumpărați de cei de la Immofinanz pe fosta platformă IUS) trebuia inaugurat în 2009, dar a tot fost regândit până în 2013, când a fost abandonat definitiv.  În 2015, reprezentanţii companiei maghiare (vândută americanilor de la TGP, mai puțin terenurile din România) anunţau scoaterea la vânzare a terenului, dar se plângeau că nu mai primesc decât jumătate din suma achitată, așa că își caută asociați în proiecte.

Se pare că și-au găsit un partener în dezvoltatorul ceh VGP, controlat de investitori belgieni. Cei de la VGP au demarat procedurile pentru realizarea Planului Urbanistic Zonal în vederea construirii unui parc industrial pe suprafaţa de peste 80.000 de metri pătraţi de la ieșirea din Braşov, pe terenul pe care acum zece ani se anunţa construcţia centrului comercial Polus de Brașov. Punct final într-o afacere de 160 milioane de € virtuali (asta după ce Polusul din Cluj a fost vândut cu 200 milioane €… reali).

Spre deosebire de oportuniștii de la Traigranit, care au visat doar afaceri care permiteau un exit rapid către austrieci, VGP este o companie multinaţională care deţine şi administrează parcuri logistice şi industriale în Cehia, Germania Lituania, Estonia, Slovacia, Ungaria şi România. În România au construit un astfel de parc industrial la Timişoara, pe un teren de 160.000 de mp, unde au fost ridicate spaţii de depozitare, mică producţie şi administrative cu o suprafaţă totală de 70.000 de mp.

Compania mai dezvoltă un parc industrial la Sibiu pe o suprafaţă de 97.000 de metri pătraţi. Din cele opt mall-uri anunţate la Braşov, doar unul a prins contur în ultimii cinci ani – este vorba de Coresi Mall, pe fosta platformă industrială Tractorul, dezvoltat de francezii de la Immochan printr-o investiție de 60 de milioane €.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *