Județul afectat de proiectul de buget

Dacă în 2017 repartizarea bugetară pentru judeţul Braşov a fost de 170.890 mii lei, propunerea bugetară pe anul viitor este de 105.886 mii lei. Această diminuare periclitează derularea contractelor aferente obiectivelor de investiţii mai jos menţionate şi face imposibilă abordarea investiţiilor viitoare, explică Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov. Pe Facebook, acesta nota:

65 milioane de lei mai puţin pentru Braşov in 2018 din cauza PSD. Aceste tăieri de fonduri vor afecta grav următoarele proiecte de investiţii considerate prioritare pentru dezvoltarea economico-socială a judeţului atât de către administraţia publică judeţeană, cât mai ales de către cetăţenii judeţului Braşov:

1. Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav, Etapa a III-a”. În prezent se află în desfăşurare procedura de licitaţie publică pentru contractarea constructorului ce va realiza Calea de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare şi extinderea reţelelor de canalizare şi drenaj aferente pistei de decolare-aterizare. Valoarea estimată a acestor lucrări este de 42.284 mii lei. Pentru finalizarea întregului obiectiv de investiţii, conform devizului general al Studiului de Fezabilitate mai este necesară alocarea sumei de 270.000 mii lei.

2. Consolidare şi reabilitare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov”. În prezent se derulează acest contract de execuţie cu termen de finalizare iunie 2019. Conform contractului de execuţie, Consiliul Judeţean Braşov trebuie să aloce, de la data prezentei până la finalizare, suma de 24.150 mii lei. Ministerul Sănătăţii va repartiza Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov un accelerator de particule pentru a asigura infrastructura necesară tratamentelor oncologice, domeniu deficitar în sănătatea publică braşoveană. Pentru a funcţionaliza acest aparat Consiliul Judeţean Braşov trebuie să aloce o sumă aproximativă de 10.120 mii lei.

3. „Modernizare drum interjudeţean DJ 104 A, DJ 105 C şi DJ 105 P”. Pentru acest obiectiv de investiţii Consiliul Judeţean Braşov a semnat contractul de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Conform contractului de finanţare, Consiliul Judeţean Braşov trebuie să asigure contribuţia proprie şi cheltuielile neeligibile în sumă totală de 5.342 mii lei.

4. „Modernizare drum interjudeţean Covasna – Braşov care face legătura între drumul naţional DN 12 şi DN 13”. Acest obiectiv se află în faza de contractare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Proiectul a trecut de faza de verificare a conformităţii administrative şi eligibilitate, cât şi de verificarea trehnică şi financiară, fiind acceptat pentru finanţare. Conform hotărârii de aprobare a proiectului, Consiliul Judeţean Braşov trebuie să asigure contribuţia proprie şi cheltuielile neeligibile în sumă totală de 27.851 mii lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *